REVIEW: No.7 Protect & Perfect Day Cream SPF 15

Pentru a incheia “trilogia” produselor de fata, a mai ramas crema de zi No.7 Protect&Perfect cu FPS 15 si factor UVA 5*. Aceasta vine in completarea serumului de fata prezentat in articolul precedent, dar poate fi folosita si singura.

Descrierea companiei: “O bogata crema hidratanta care lupta impotriva imbatranirii tenului, netezeste si amelioreaza ridurile fine datorate deshidratarii. Hidrateaza tenul in profunzime si imbunatateste textura pielii pentru a reda luminozitatea tenului. Unica putere tripla de protectie a factorului de protectie solara SPF15, a protectiei UVA de 5* si complexul antioxidant in curs de brevetare confera pielii Dvs protectie avansata impotriva efectelor imbatranirii ale soarelui si mediului, in timp ce complexul de fermitate a pielii cu pro-retinol lucreaza pentru a imbunatati elasticitatea. Contine o parte din ingredientele-cheie ale serumului Protect & Perfect, impreuna cu agenti hranitori si hidratanti care lasa pielea mai catifelata la atingere si cu un aspect mai tanar.”

Dupa o folosire zilnica de 5 saptamani, pot spune ca mi-am rezolvat problema cu tenul care devenise extrem de uscat si simteam ca ma “strange”. Tenul meu este normal spre uscat iarna si normal spre mixt vara, iar anul acesta m-am confruntat cu o uscare excesiva a pielii pe timp de iarna si primavara. Am inceput tratamentul cu hidratare intensa, minim 2,5l apa/zi si alimente bogate in apa, insa nu a fost suficient. Iar cand am inceput folosirea acestei creme, am vazut efectiv cum se relaxeaza pielea si cum isi recapata luminozitatea si elasticitatea.

Vreau sa mentionez ca am folosit aceasta crema in compania serumului din aceeasi gama, asa ca efectele pe termen mediu sunt datorate ambelor produse insa, aplicandu-le succesiv si lasand aproximativ 10-15 minute intre cele doua, dandu-i tenului timp suficient sa absoarba nutrientii fiecaruia, pot face diferenta la efectele imediate.

Daca dupa aplicarea serumului, pielea devine mai neteda, mai elastica si nu are aspect lucios, crema aceasta vine cu un plus de hidratare care m-a incantat teribil pentru ca se vede cum isi revine la viata. Repet, eu am inceput cu un ten destul de uscat. Dupa aplicare, ramane o pelicula lucioasa care nu se dizolva complet iar in unele zile e nevoie sa tamponez cu un servetel matifiant pentru a indeparta excesul.

Ce mi-a placut foarte mult la acest produs a fost, in primul rand, mirosul – imi aminteste de cremele mamei mele care ma fascinau cand eram mica. De la mama am invatat cat de importanta este hidratarea tenului si produsele folosite de ea acum multi ani mi-au ramas bine intiparite in minte. Apoi, textura cremei care este identica cu cea a cremelor folosite de mama, iar aici intervine un factor afectiv care ma face sa favorizez acest produs in detrimentul altora.

Compozitia consistenta, catifelata este, in opinia mea, necesara pentru o hidratare completa, insa persoanele cu tenul gras ma vor contrazice si pe buna dreptate. Asa ca, daca aveti tenul gras-uleios, indreptati-va catre serumul Protect&Perfect cu incredere, dar sariti peste aceasta crema. O vad mai potrivita unui ten uscat, normal sau mixt.

IMPORTANT: Chiar daca aveti tenul gras si sunteti convinse ca nu aveti nevoie de hidratare, nu neglijati acest aspect (hranire&hidratare) si nu confundati excesul de sebum cu hidratare in exces pentru ca la acest tip de ten am intalnit problemele cele mai mari in acest sens!

Imediat dupa aplicare, pielea este vizibil hranita si hidratata, iar acest lucru se observa in aspectul porilor si in felul in care uniformizeaza tenul. Devine mult mai catifelat la atingere si chiar are un aspect intinerit, lucru datorat nutrientilor din crema. Pentru ca aceasta crema mi-a amintit atat de mult de copilarie, de cand o folosesc imi rasuna in minte in mod constant ce imi spunea mama “Anca mami, un ten hidratat este un ten ce va arata mereu tanar”. Probabil de aceea nu imi da nimeni varsta pe care o am :)

Ingrediente: Aqua/Water/Eau (Water), Glycerin, Isotridecyl Salicylate, Ethylhexyl Methoxycinnamate, C12 15 Alkyl Benzoate, Dimethicone, Cetearyl Glucoside, Octorcrylene, Methylene Bis Benzotriazolyl Tetramethylbutylphenol, Aluminum Starch Octenylsuccinate, C18 36 Acid Glycol Ester, Polyacrylamide, Phenoxyethanol, Cetearyl Alcohol, Bis Ethylhexyloxyphenol Methoxyphenyl Triazine, Potassium Cetyl Phosphate, Alcohol Denatured, C13 14 Isoparaffin, Dimethiconol, Butylene Glycol, Methylparaben, Parfum, Decyl Glucoside, Laureth 7, Ethylparaben, Potassium Sorbate, Acrylates/Vinyl Isodecanoate Crosspolymer, Dipropylene Glycol, Retinyl Acetate (Vitamin A), Ascorbyl Glucoside, Tetrasodium EDTA, Lupinus Albus Extract, Dimethylmethoxy Chromanol, Potassium Hydroxide Carbomer, Phyllanthus Emblica Fruit Extract, Propylene Glycol, Polysorbate 20, Xanthan Gum, Ginkgo Biloba Extract, Simethicone, Tocopherol (Natural Vitamin E), Butylparaben, Palmitoyl Oligopeptide, Silica, Propylparaben, Palmitoyl Tetrapeptide 7

Disponibil: in farmaciile Sensiblu.

Cantitate: 50ml.

Pret: 74,90 lei.

Recomandat: DA.

4 thoughts on “REVIEW: No.7 Protect & Perfect Day Cream SPF 15

  1. As incerca’o dar nu’mi place fraza asta:”Dupa aplicare, ramane o pelicula lucioasa care nu se dizolva complet iar in unele zile e nevoie sa tamponez cu un servetel matifiant pentru a indeparta excesul.” Eu am tenul normal usor spre mixt in zona T.Am vaz.spre sf.articolului ca o recomanzi pt.tenul de genul.Imi face cu ochiul ca hidrateaza eu asta caut la o crema+ca are spf.Am vrut sa incerc crema de fata hidratanta de la Ivatherm ca am auzit ca e f.buna si asta dar ma lipsesc ca nu mai fac cu spf…se mai gaseste cu spf unde au ramas pe stoc:( Nu stiu cine ar cumpara o crema de fata fara spf.:*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>